Potrivit cercetătorilor de la Şcoala de Medicină Grossman din New York, oamenii care suferă de tulburarea imunitară au prezentat şi reacţii severe intestinale, precum diaree sau balonare, la alimente care conţin gluten, o proteină găsită în grâu, secară şi orz. Singurul tratament este o dietă fără gluten, fără pâine, paste sau prăjituri, spune Abigail Gaylord, cercetător la instituţia mai sus amintită.
Echipa a mai descoperit că tinerii şi copiii cu niveluri ridicate de pesticide în sânge, precum şi cu niveluri ridicate de chimicale derivate din pesticide, numite dichlorodiphenyldichlorethylenes (DDE), erau de două ori mai predispuşi la diagnosticarea cu boala celiacă faţă de oamenii fără aceste substanţe chimice în sânge, informează MedicalXpress.
Studiul a mai arătat că există şi diferenţe de gen în ceea ce priveşte relaţia bolii cu expunerea la toxine. În ceea ce priveşte femeile, care prezintă cele mai multe cazuri de boală celiacă, expunerea peste limite normale la pesticide înseamnă că sunt de opt ori mai susceptibile la intoleranţa de gluten. Femeile tinere cu niveluri ridicate de chimicale precum PFA, prezente la produse din Teflon, erau de la cinci până la nouă ori mai predispuse la boala celiacă.
Pe de altă parte, bărbaţii tineri erau de două ori mai predispuşi la diagnosticul cu această tulburare imunitară dacă aveau niveluri crescute de substanţe ignifuge în sânge, precum şi de eter difenil polibromat (PBDE).
Cercetările anterioare au sugerat că originile bolii, care afectează 1 din 100 de adulţi la nivel mondial, erau în mare parte genetice şi transmise de la părinţi la copii. Leonardo Trasande, epidemiolog şi unul dintre autorii studiului, a dorit, împreună cu ceilalţi colegi ai săi, să afle dacă există o legătură între expunerea la toxine şi riscul apariţiei unei tulburări imunitare influenţate direct de niveluri de hormoni, precum boala celiacă.
Vă mai recomandăm să citiţi şi:
O dietă bogată în sare poate slăbi sistemul imunitar
Coronavirusul nu ucide în formele severe de COVID-19. Răspunsul sistemului imunitar omoară
Modul în care sistemul imunitar contribuie la vindecarea de COVID-19